Despre dezvoltarea personala

Share Button

Ieri am avut o discuție foarte interesantă cu un domn excepțional, antreprenor, gălățean de origine, dar de câțiva ani buni, în București… un foarte rafinat cunoscător al fenomenului de dezvoltare personală din București, cel puțin. Deși eu nu am informații concrete referitor la ce se întâmplă în zona dezvoltării personale & și a creșterii spirituale din București, am intuit că lucrurile nu sunt deloc pozitive. Dar deloc. Fenomenul a fost acaparat și alterat de o mână de indivizi (care-și zic coach, traineri, mentori, guru, dezvoltatori, facilitatori șamd) care se războiesc sau ”colaborează” între ei și nu permit nimănui să se dezvolte sau să vină cu idei inovatoare sau constructive. Investesc mii de euro în imagine pe care o promovează în mod agresiv, iar ceea ce oferă (cu prețul a mii de euro) e un mare bullshit.

Mai trist este faptul că oamenilor LE PLACE și vor să fie păcăliți. Și foarte mulți consumatori se erijează în apărători ai acestor pramatii (în numele pozitivismului și al ne-judecării oamenilor) însă în momentul când îi întrebi… ”cum simți că ești mai bun, după ce ai dat 2000 euro pe un boot-camp, sau pe un curs, sau pe un seminar?” nu știu ce să răspundă. Îngaimă niște răspunsuri snoabe și cu tentă pozitivistă, dar frustrarea și inteligența emoțională deficitară își spun cuvântul. Realitatea? Au dat o căruță de bani ca să primească doar o diplomă (pe care o poți printa gratis de pe internet). În realitate, prin atitudinea și comportamentul lor, demonstrează că acel curs, sau boot-camp, sau seminar nu le-a folosit la nimic. Doar și-au făcut o poză cu ”celebritatea” pe care au distribuit-o pe Facebook și sunt mândri de asta. Chiar dacă ei se simt plini de sine și ”evoluați”, în realitate sunt niște snobi cu diplome.

Și uite așa, chiar și domeniul dezvoltării personale – care ar putea fi soluția pentru redresarea și restaurarea mentală a românilor – a devenit un domeniu în care proliferează escrocii și lichelele. Impostorii sunt mereu în vogă – respectați, adulați și promovați ca și exemple demne de urmat. Pe când oamenii autentici, cu obraz subțire și bun-simț sunt veșnic marginalizați, disprețuiți și suspectați. Păi nu?
Deștepții au carte, tâmpiții au parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *