Expunerea publica ca exercitiu pentru a te debarasa de dependete

retete culinare
Share Button

Văd că multă lume practică expunerea publică în procese transformatoare de tip slăbit sau lăsatul de fumat. Se numără public kilogramele pierdute sau zilele trecute fără țigară. Personal, văd în asta un proces defensiv, menit să pună omul la adăpost în caz de eșec: barem de rușinea expunerii să ne ținem de treabă! Drept care, nu recomand această abordare pe „felia mea”. Nu trebuie nimeni să știe câte zile au trecut de când nu ai mai fumat, nu e necesar un jurnal public al stărilor și nu, nu trebuie să se lase de fumat și anturajul sau partenerul de viață, ca să-ți fie mai ușor.
Vezi-ți de treabă și nu te baza pe motivații externe, pentru că pică primele. Crede-mă, avem un aparat psihic atât de sofisticat, încât ne putem autosabota în doi timpi și trei mișcări, cu tot cu declarații publice vânoase.

retete culinare
Schimbarea e un proces intim, pe care merită să-l dai mai departe, inspirându-i pe ceilalți, abia când tu te-ai blindat bine în tine și ești sigur de ea. Altminteri, e doar un mecanism de apărare în fața fricii de eșec.
Meriți mai mult.

Ceea ce spun eu nu e un atac. Eu lucrez cu oameni care povestesc cum la randul lor au fost atacati cand s-au expus cu rezultatele lor. Nu e nimic in neregula sa te bucuri public ca nu stiu… Ai reusit sa implinesti un milestone care ti se parea de netrecut. Problema e cand, spre exemplu, omul anunta public ca vine intr-o sesiune sau ca planuieste de maine sa nu mai fumeze si foloseste cumva publicul ca parghie de rusine. Eu ma rog, vorbesc de ce cunosc. Stiu ca si la slabit se mai practica dar mainly vorbesc despre lasatul de fumat. Si chiar si la lasatul de fumat, nu sunt total impotriva shareuitului (pana la urma, si invidia e motor de progres) dar abia atunci cand omul e f stabil in reusita. Nu mai repede.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *