Experimentele Pavlov: Cum a descoperit Pavlov reflexul condiționat experimentând pe câini.

Ivan Pavlov, un om de știință rus de renume la începutul secolului XX, a primit în 1904 Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină. Acest premiu i-a fost acordat pentru contribuțiile sale în domeniul fiziologiei digestiei, însă Pavlov este cunoscut mai ales pentru descoperirea reflexelor condiționate, un concept descoperit în urma unor experimente cu câini.

Contextul experimentelor lui Pavlov

Pe parcursul mai multor decenii, Pavlov a cercetat reflexele digestive, studiind cum alimentația stimulează procesele digestive. A descoperit ce a numit „reflexele condiționate” în timpul cercetărilor sale despre digestie. Acestea sunt manifestări similare reflexelor obișnuite, însă ele depind de învățare, spre deosebire de „reflexele necondiționate”, care sunt înnăscute, precum reflexul rotulian.

Experimentul cu câinele lui Pavlov

Pentru a măsura cantitatea de salivă produsă după hrănire, Pavlov a conectat un tub la glanda salivară a câinelui. Câinele era legat și capul său era imobilizat pentru a păstra tubul în poziția corectă. Cercetătorul introducea pudră de carne în gura câinelui pentru a stimula salivarea. Saliva care era produsă cădea prin tub într-un recipient pentru a fi măsurată.

În timpul acestor experimente, Pavlov a observat că câinele saliva înainte de a primi pudra de carne. Când Pavlov intra în laborator cu pudra de carne, câinele începea deja să saliveze, anticipând hrana. Pavlov a numit acest răspuns „stimulare psihică”, arătând cum un reflex biologic era influențat de anticipare, un fenomen psihologic.

O versiune mai avansată a experimentului

Pavlov a mers mai departe cu experimentele sale, adăugând un nou element: sunetul. Înainte de a-i da câinelui pudra de carne, el producea un sunet. După repetarea acestui proces de mai multe ori, câinele a început să saliveze doar la auzul sunetului, indiferent dacă primea sau nu pudra de carne.

Această descoperire a fost trimisă într-un articol către revista Science în 1906. Pavlov a continuat să cerceteze reflexele condiționate pentru restul vieții sale.

Psihologul american John B. Watson a fost unul dintre primii care a extins cercetările lui Pavlov la oameni. Într-un experiment, Watson a sunat un clopoțel înainte de a livra un șoc electric de scurtă durată la vârful degetului unui subiect. După repetate asociere între clopoțel și șoc, subiectul a început să-și retragă degetul doar la auzul clopoțelului, demonstrând că principiile condiționării clasice se aplică și la oameni.

Experimentul lui Edward Thorndike și „Cutia cu probleme”

Edward Thorndike, un psiholog american, a realizat experimente importante în domeniul învățării animale. Thorndike a folosit o cutie special concepută, numită „cutia cu probleme”, în care un animal trebuia să învețe cum să scape prin acționarea unui mecanism, precum apăsarea unui buton sau tragerea unui șnur. El a descoperit că animalele devin mai eficiente în rezolvarea problemei cu fiecare încercare succesivă, ceea ce a condus la formularea „Legii Efectului” – comportamentele urmate de consecințe plăcute sunt mai susceptibile de a fi repetate.

Experimentul „Micul Albert” al lui John B. Watson

Watson, inspirat de descoperirile lui Pavlov, a realizat un experiment notoriu pe un copil numit „Micul Albert”. Watson a prezentat copilului un șobolan alb (care nu îi provoca nicio teamă) însoțit de un zgomot tare și înfricoșător. În timp, „Micul Albert” a început să se teamă de șobolanul alb, chiar și atunci când zgomotul tare nu mai era prezent. Acest experiment a confirmat că reflexele condiționate pot fi create și la oameni.

Experimentul „Rats in the Maze” al lui B.F. Skinner

B.F. Skinner, un psiholog comportamentalist, a realizat experimente cu șoareci și porumbei în cutii cunoscute sub numele de „cutii Skinner”. Acestea erau echipate cu levier care, atunci când era apăsat, elibera mâncare. Skinner a observat că animalele învățau să apese levierul pentru a primi mâncare, ilustrând conceptul de „condiționare operantă”, în care comportamentul este condiționat de consecințele sale.

Aceste experimente, împreună cu lucrările lui Pavlov, au pus bazele psihologiei comportamentale, demonstrând că comportamentul poate fi influențat și modificat prin asociere și învățare.

Impactul descoperirilor lui Pavlov

Lucrările lui Pavlov au avut un impact major în psihologie, în special în domeniul comportamentismului. Psihologul american John B. Watson, de exemplu, a fost influențat de observațiile lui Pavlov și a aplicat conceptul de condiționare la oameni. Watson a experimentat cu

reflexul retragerii degetului la om, folosind clopoțelul și un șoc electric pentru a condiționa comportamentul, similar experimentului lui Pavlov cu câinele.

Aceste experimente, atât cele ale lui Pavlov, cât și cele ale lui Watson, ilustrează baza condiționării clasice. Un organism învață că un semnal anume prevestește activarea unui reflex, iar în timp, organismul va răspunde anticipativ la semnal, similar cu reacția reflexivă. Aceste descoperiri au avut implicații semnificative în psihologie, contribuind la înțelegerea modului în care comportamentele pot fi formate și modificate prin asociere și învățare.

Conditionarea comportamentala la fumatori

Acelasi fenomen cu conditionarea se manifesta si la fumatori. Fumatul, pe langa dependenta de nicotina are si o componenta de dependenta comportamentala.

Dependența comportamentală de fumat se referă la asocierea strânsă între fumat și anumite comportamente, obiceiuri sau situații care devin declanșatorii sau stimulii pentru fumat. Aceasta implică nevoia de a fuma în anumite situații sau în timpul anumitor activități pentru a obține o satisfacție sau o senzație de confort.

Exemple comune de dependență comportamentală de fumat includ fumatul în timpul pauzelor de lucru, fumatul după masă, fumatul în timpul unei conversații telefonice sau fumatul în timpul condusului. Aceste comportamente devin asociate cu plăcerea și gratificarea oferite de nicotină și de obiceiurile legate de fumat.

Dependența comportamentală de fumat poate fi puternică și poate fi o parte importantă a dependenței totale de tutun. Deși componenta chimică a dependenței de nicotină este esențială, legăturile strânse între fumat și anumite situații, emoții sau obiceiuri pot face dificilă renunțarea la fumat. De exemplu, unele persoane pot simți o dorință puternică de a fuma atunci când sunt într-un mediu social în care alții fumează sau când se confruntă cu stres sau anxietate.